Proiectul european WeH este bazat pe o istorie de cooperare regională inter-clustere. Consorțiul de clustere Wallachia eHub, inițiatorul proiectului WeH, a luat naștere în anul 2019 și, încă de la formare, s-a preocupat de transformarea digitală regională, devenind un centru regional cu acest obiectiv.

Consorțiul,încă din  2020, a avut fixat ca obiectiv transformarea digitală prin servicii suport la nivel european. Cu acest prilej s-au pus bazele proiectului WEH (Wallachia eHub) de angajare a consorțiului de clustere în dezvoltarea unui centru european de inovare digitală (EDIH – European Digital Innovation Hub). Anul următor, Consiliul Membrilor Fondatori (CMF) ai consorțiului de clustere, luând notă de progresele înregistrate în recunoașterea centrului ca o rețea activă de transformare regională, cu evenimente și activități concrete, a fost de acord cu avansarea proiectului Wallachia eHub ca EDIH regional, prin depunerea candidaturii la nivel național și apoi la nivelul Comisiei Europene. Istoria a continuat în perioada 2021-2022 când proiectul a căpătat susținere din partea a 70 de entități ale ecosistemului regional al consorțiului, iar o parte din aceștia, în număr de 16, au acceptat provocarea de a depune împreună un proiect la Comisia Europeană pentru obținerea finanțării unui astfel de Centru de Inovare Digitală (EDIH). Astfel, ne-am angajat să extindem  ecosistemul creat anterior‚ a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, coordonator proiect WEH.

Așa este, proiectul Wallachia eHub este posibil azi doar datorită viziunii și angajamentului ferm al membrilor consorțiului, reprezentând un spațiu vibrant dedicat antreprenoriatului și inovației!

Dacă faci parte dintr-un IMM sau APL din regiunile Sud-Muntenia și București-Ilfov și ești interesat de serviciile de digitalizare și inovare oferite prin proiectul WEH,  partenerii din proiectul nostru îți pot  oferi  un sprijin personalizat!

Poți consulta ghidul apelului prin click aici https://weh.spiruharet.ro/images/Ghid.pdf  

Mergi pe link dacă vrei să afli mai multe despre proiectul Wallachia eHub https://weh.spiruharet.ro/ro/   sau  consorțiul Wallachia eHub https://wallachiaehub.ro/