Universitatea Spiru Haret organizează miercuri, 22 octombrie 2025, începând cu ora 15.00, la sediul Facultății de Științe Economice din Câmpulung (Str. Traian nr. 223), evenimentul „Digital SMART: De la Server la Decizie – Soluții Inteligente pentru IMM-uri”, dedicat organizațiilor și antreprenorilor din regiunile București–Ilfov și Sud-Muntenia.

Într-o economie aflată în continuă transformare, tehnologia devine un instrument esențial pentru succes. Prin teme precum inteligența artificială, analiza datelor (data mining) și sistemele de suport decizional, evenimentul își propune să arate cum IMM-urile pot transforma datele în avantaje competitive, pot lua decizii mai informate și pot crește eficiența operațională.

Participanții vor descoperi modalități concrete prin care tehnologia poate susține inovarea, reducerea costurilor și îmbunătățirea relației cu clienții, devenind astfel un partener de încredere în dezvoltarea afacerilor. Vă invităm să participați la acest eveniment pentru a:

  • vă inspira din exemple reale de succes privind digitalizarea IMM-urilor din România și din Europa;
  • participa la demonstrații practice care arată cum inteligența artificială și analiza datelor pot fi aplicate în activitatea de zi cu zi;
  • primi consultanță și sfaturi personalizate de la specialiști în transformare digitală și inovare;
  • vă conecta cu profesioniști și organizații din mediul academic, administrativ și de afaceri;
  • accesa resurse și instrumente utile pentru a accelera procesul de digitalizare în propria companie.

Universitatea Spiru Haret continuă să susțină colaborarea dintre mediul universitar și cel economic, promovând dialogul, formarea și inovarea ca factori-cheie în dezvoltarea regională.

Proiectul Wallachia eHub provine dintr-un parteneriat care a creat un ecosistem de sprijin și colaborare capabil să accelereze adoptarea noilor tehnologii. Experți din domenii digitale colaborează pentru a găsi soluții la provocările comune ale IMM-urilor și pentru a facilita schimbul de experiență și bune practici între participanți.

Vă invităm să descoperiți soluții tehnologice avansate care pot optimiza performanța organizației, să accesați resurse educaționale inovative și să colaborați în cadrul unui proiect care oferă beneficii reale pe termen lung.

Pentru informații suplimentare sau colaborări, ne puteți contacta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Eveniment USH 22 Octombrie 2025