Vineri, 26.04.2024, a avut loc Wallachia eHub RoadShow, un eveniment destinat IMM-urilor din Regiunea Sud-Muntenia care doresc să se dezvolte digital. Experții din proiect s-au deplasat în localitățile Rucăr și Câmpulung Muscel pentru a prezenta: Noțiuni introductive despre inteligența artificială și data mining. Organizat de Universitatea Spiru Haret, Wallachia eHub RoadShow a reușit să atragă 16 IMM-uri din zonă, pentru a sublinia importanța și beneficiile implementării tehnologiilor de digitale în mediul de afaceri.

Prezentarea proiectului Wallachia eHUB a fost prilej pentru a discuta impactul inteligenței artificiale în optimizarea proceselor. Participanții au avut oportunitatea de a înțelege cum pot utiliza aceste tehnologii pentru a eficientiza procesele din cadrul companiilor lor și pentru a obține avantaje competitive semnificative. Deasemenea, s-a discutat amplu despre cum data mining-ul poate contribui la dezvoltarea unei companii. Participanții au fost încurajați să exploreze potențialul informațiilor pe care le dețin și să înțeleagă cum pot fi acestea valorificate în procesul decizional și în strategiile de creștere a afacerii.

În cadrul evenimentului s-a pus un accent deosebit și pe importanța vizibilității digitale a companiilor deoarece sesiunea de întrebări și răspunsuri a evenimentului a evidențiat preocuparea managerilor și antrepenorilor în această direcție. În contextul actual, în care tot mai multe interacțiuni și tranzacții au loc online, este esențial ca firmele să fie prezente și active pe diferite platforme digitale pentru a atrage clienți noi și pentru a-și consolida relația cu cei existenți.

Un moment important al evenimentului a fost prezența Televiziunii MuscelTv Câmpulung, care a realizat un reportaj detaliat despre proiectul Wallachia eHUB. Acest proiect, realizat în parteneriat de 16 instituții, reprezintă o inițiativă deosebită pentru dezvoltarea comunității locale și pentru promovarea tehnologiilor avansate în regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia.

Participanții au plecat de la acest eveniment cu o mai bună înțelegere a potențialului pe care îl au tehnologiile moderne în cadrul afacerilor lor și cu inspirația de a încorpora aceste soluții în strategiile lor de viitor. Evenimentul a demonstrat că investiția în educație și conștientizare în domeniul tehnologiei poate aduce beneficii semnificative atât pentru companii, cât și pentru comunități întregi.

 

 

 

Roadshow_26.04.png

 

Roadshow_24.04.png

Mapa_RoadShow_26.04.2024.jpeg